Cum Să Faci BaniFreelancerii la început stabilesc adesea un tarif luând ce plătește un rol similar ca angajat și împărțind la 2.000 de ore, un an de muncă standard. Cifra pare rezonabilă și subevaluează munca cu mult, pentru că presupune că un freelancer are aceleași costuri ca un angajat. Nu are.
Costuri pe care salariul unui angajat nu trebuie să le acopere
Salariul orar al unui angajat stă deasupra unui pachet de lucruri plătite separat de angajator: contribuțiile sociale, asigurarea de sănătate, zilele de concediu plătite și echipamentul de lucru. Tariful unui freelancer trebuie să acopere toate astea singur, dintr-o singură cifră. Adună ce lipsește:
- CAS și CASS proprii. La un angajat, angajatorul reține și, în bună parte, suportă contribuțiile sociale. La o PFA, contribuțiile de pensie și sănătate ies integral din venitul propriu, peste anumite praguri de venit. Taxarea PFA explicată detaliază mecanismul.
- Fără concediu plătit. Un angajat e plătit pentru concediu, zile de boală și sărbători legale. Un freelancer nu câștigă nimic în zilele în care nu lucrează, așa că zilele acestea trebuie incluse în prețul zilelor lucrate rămase.
- Fără beneficii plătite de angajator, cum ar fi asigurarea medicală privată sau contribuția la pensie facultativă, pe care un freelancer le cumpără singur, din propriul venit.
- Timp nefacturabil, orele petrecute cu găsirea clienților, facturarea, corespondența și administrarea afacerii, niciuna dintre ele facturată direct unui proiect.
Un freelancer care facturează aceeași cifră orară ca salariul unui angajat comparabil rămâne cu mult mai puțini bani în buzunar, odată ce costurile de mai sus ies din aceeași cifră.
Construiește un tarif pornind de la venitul țintă, nu din ghicit
Pornește de la cât vrei să câștigi într-un an, apoi lucrează invers. Împarte venitul țintă la numărul de ore pe care le vei factura efectiv, nu la numărul de ore lucrate. Majoritatea freelancerilor facturează doar 60-70% din orele lucrate, odată scăzute administrativul, găsirea clienților și revizuirile, așa că folosește o estimare realistă a orelor facturabile, nu un an de muncă întreg. Rezultatul e mai aproape de un tarif care acoperă costurile reale decât pornirea de la salariul unui angajat. Începutul în freelancing acoperă găsirea primilor clienți odată ce tariful pare solid.
Tarif orar sau preț pe proiect
Tariful orar funcționează bine pentru muncă deschisă, unde scopul se schimbă pe parcurs, pentru că ești plătit pentru fiecare oră, indiferent cum evoluează proiectul. Are un dezavantaj: cu cât devii mai rapid, cu atât câștigi mai puțin pentru același rezultat, iar unii clienți se tem de o factură fără plafon clar.
Prețul pe proiect, o sumă fixă pentru un livrabil clar definit, întoarce stimulentul pe dos. Ești plătit pentru rezultat, așa că viteza îți crește tariful orar efectiv, nu ți-l scade. Funcționează cel mai bine odată ce știi aproximativ cât durează proiecte similare, ca prețul să se bazeze pe o estimare reală, nu pe o presupunere la întâmplare. Unii freelanceri merg mai departe cu prețul bazat pe valoare, stabilind suma în funcție de cât valorează rezultatul pentru client, nu de orele din spate, o potrivire bună pentru un livrabil cu un rezultat clar și măsurabil, cum ar fi o campanie de marketing sau o pagină de vânzare.
Ajustează pe parcurs
Nicio cifră de aici nu e permanentă. Revizuiește-ți tariful pe măsură ce costurile, experiența și cererea se schimbă, la fel cum creșterea tarifului după un program contează odată ce primele proiecte sunt gata. Un tarif care acoperă doar costurile din acest an merită revizuit anul viitor.